Un bărbat din Sibiu susține că a fost sunat de reprezentanții DSP, care l-au întrebat cum se simte tatăl său, diagnosticat cu coronavirus, dar care decedase în urmă cu câteva zile.
Situația e cu atât mai gravă cu cât soția bărbatului primise de la Direcția de Sănătate Publică (DSP) Sibiu acordul să participe la înmormântare.
“Am fost sunat ieri dimineaţă să mă întrebe ce face tatăl meu. Am simtit ca mor eu când am auzit această întrebare. Tata era inmormântat cu o zi înainte. Şi-au cerut scuze, le-am spus să se documenteze. Apoi mă întrebau cum o cheamă pe mama, cum se numeşte medicul de familie al mamei. În ziua înmormântării am primit decizie pentru ca mama să participe la înmormântare. Deci ştiau cum se numeşte mama”, a declarat Ilie Brad la Antena 3.
El a precizat că părintele său suferea de 18 ani în urma unei operaţii de fiere, nereuşită, şi că îl ducea periodic la spital.
“L-am dus cu icter şi l-am adus mort de COVID”, a mai spus bărbatul, în condiţiile în care susține că înaintea internării tatăl său făcuse testul pentru noul coronavirus, care a fost negativ.
Ilie Brad a mai precizat că va dori să vadă documentele medicale ale tatălui său, să vadă exact ce scrie în ele.
Municipiul Sibiu avea, miercuri, o rată de infectare de 11.18 la mia de locuitori, motiv pentru care orașul ar putea intra în carantină.
“În cursul zilei de vineri, 13 noiembrie va avea loc o şedinţă a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu în cadrul căreia se va analiza situaţia epidemiologică şi conform art. 12 din Legea 136/2020 se va lua hotărârea de carantină zonală în baza propunerilor Direcţiei de Sănătate Publică Sibiu, avizate de Institutul Naţional de Sănătate Publică. Toate aceste se vor face în prezenţa comandatului acţiunii, domnul secretar de stat Raed Arafat”, a transmis Prefectura Sibiu.